Ce vrea să spună psihicul

Daniel Gagea

Psiholog clinician · 10+ ani experiență · 500+ clienți

„Această secțiune reflectă perspectiva mea clinică, dezvoltată din lucrul direct cu sute de persoane cu atacuri de panică.”

Tot ce ai citit până acum explică cum funcționează atacul de panică. Dar există și o altă întrebare, mai profundă: de ce ți se întâmplă tocmai ție?

Majoritatea abordărilor tratează atacul de panică ca pe o eroare de sistem — creierul s-a „stricat” și trebuie reparat. Și în mare parte, au dreptate. Dar în cabinetul meu, lucrul cu sute de persoane cu atacuri de panică mi-a arătat și altceva.

Mulți dintre clienții mei au descoperit ceva neașteptat: sub frică era furie. Furie pe care nu și-o permiteau. Pe un părinte. Pe un partener. Pe o situație. Furie înghițită de ani de zile, care și-a găsit un alt drum de exprimare — prin corp.

Cercetarea clinică psihodinamică susține această perspectivă. Gassner (2004) a propus că mulți pacienți cu panică au fost subprotejați și neglijați emoțional în copilărie. Într-un seminar cu 20 de psihoterapeuți, 100% au confirmat că aceste tipuri de istorii din copilărie erau prezente la pacienții lor cu panică.

Regulile invizibile

Credințe patogene (Weiss, Sampson, 1986):

  • „Trebuie să am grijă de toată lumea înainte de mine.”

  • „Dacă sunt fericit, urmează ceva rău.”

  • „Nu am voie să fiu furios — furia distruge relațiile.”

  • „Dacă cer ajutor, voi fi controlat sau voi datora ceva.”

  • „Dacă devin independent, voi fi singur.”

Aceste reguli nu sunt scrise nicăieri. Dar le simți în corp de fiecare dată când le încalci.

Când fericirea declanșează panică

Atacurile de panică pot fi declanșate nu de pericol, ci de fericire și succes.

O femeie a avut primul atac de panică nu într-un moment de pericol — ci într-o după-amiază în care era entuziasmată și fericită, așteptând să-și revadă soțul (Gassner, 2004). Ani mai târziu, în terapie, furnicăturile s-au oprit. Femeia a spus: „Am nevoie doar să plâng.”

Nu corpul ei era problema. Fericirea activa un conflict mai vechi, mai adânc.

Dublu-bind-ul din spatele panicii

Te apropii de cineva — te simți sufocat. Te îndepărtezi — te simți abandonat. Nu există direcție sigură. Și corpul exprimă ce mintea nu poate: panică.

Atașamentul rezistent (insecurizat) — „unic legat de tulburările de anxietate” (Stroufe, 1997, citat în Gassner, 2004).

Nu toți, dar mulți

Nu toată lumea cu atacuri de panică are o poveste din copilărie în spatele lor. Dar dacă te recunoști — un terapeut te poate ajuta să asculți mesajul, într-un spațiu sigur, fără grabă.

Daniel Gagea: Ce vrea să spună psihicul prin atacul de panică

Daniel Gagea

psiholog clinician